Familia Șoricel sub clar de lună de Kazuo Iwamura
Această carte este inspirată de festivalul japonez numit otsukimi (în traducere, „contemplarea lunii“), festival în care se celebrează cea de-a 15-a zi a lunii a opta din calendarul tradițional japonez, când luna este plină, dată care, în calendarul modern, cade în septembrie sau în octombrie. Familiile iau cina împreună, sub cerul liber, și aduc mulțumiri lunii pentru recolta bogată a toamnei. Din meniul specific acestei sărbători fac parte castanele și otsukimi dango, găluște din făină de orez, care sugerează forma rotundă a lunii pline.